Arhivele lunare: noiembrie 2012

Puțină atenție, Chinezu vine la FJSC !

Ține minte: azi e marți !

Joi, peste două zile la ora 14:00 fă-ți timp și vino la FJSC, la etajul 6, la sala 614 pentru că se desfășoară o întâlnire între bloggerii –boboci și tătucul bloggerilor, Chinezu.

Ca să nu uiți notează-ți asta în agendă!

Imagine

Continuă lectura

O industrie apusă

Oriunde ai merge în țară în spațiul urban îți e aproape imposibil să nu vezi ruine, turnuri fără activitate și paznici pe patru picioare.Aici vorbesc despre județul care mie mi-a atras atenţia  pentru că are o arie largă de industrie,Hunedoara.

ÎNAINTE DE RADIERE -CĂLAN

Continuă lectura

Statistică

E  25 noiembrie ,duminică.

Mă gândeam că acum aproximativ o lună trebuia să îmi fac blog, să scriu aproape zilnic chestii pe el, interesante sau nu –asta era de văzut.Pur şi simplu mă gândeam că nu pot să exprim prea multe pentru prea mulţi dar constat  acum, după ora 19 că m-am cam înşelat .

Atunci totul îmi părea o nebuloasă, ştiam doar puţină teorie şi doar atât .Acum ştiu cu foarte puţin în plus dar am un blog pe care scriu şi care spre surprinderea mea merge în direcţia bună, chiar e vizitat și apreciat .Ştiu că am multe de învăţat, foarte multe dar mai ştiu şi că dacă toate se vor desfăşura treptat blogul va avea la final un scor bun .Eu cred că echilibrul şi eficienţa merg mână în mână.

Statisticile spun că după aproximativ o lună am în total peste 2000 de vizualizări ,peste 100 de aprecieri pe pagina de facebook a blogului, comentarii majoritatea pozitive, constructive şi până acum 27 de postări şi fotografii din ţară .

Săptămâna acesta zelist.ro m-a clasat pe locul 5794 .

Mulţumesc  tuturor pentru ascensiunea vizibilă din ultimele zile :colegelor şi colegilor,prietenilor mei ,prietenelor  prietenului meu şi tuturor cititorilor blogului corinalazarescu.wordpress.com.

Legenda vie

Am avut un vis tare ciudat, se făcea că eram singură într-un tren care ducea nicăieri. La un moment dat trenul decelerase iar în câteva momente era nemișcat.

Am coborât , eram înconjurată din toate părțile de ruine și de un peisaj mormântal . Când m-am trezit am stat puțin pe gânduri apoi m-am ridicat din pat.
Datorită acestui vis mi-am adus aminte de un film pe care l-am văzut cu câteva luni în urmă. Continuă lectura